Sute de elevi au început anul școlar în Lumina, cu emoții dar și cu mari așteptări. Anul școlar 2015 -2016 le va deschide poarta către un nou corp de școală ce va cuprinde și un laborator de fizică și chimie. Experimentele dar și studiul se vor face la nivel avansat pentru că vor avea la dispoziție aparatură modernă .

Anul școlar 2015 /2016 a debutat în școlile din comuna Lumina cu emoții, speranțe mari, dar și cu perspective .

Sutele de elevi vor fi stimulați pentru a deveni tot mai buni iar pentru acest lucru li se vor asigura toate condițiile necesare. Noul an școlar va fi unul important pentru învățământul din localitatea Lumina pentru că un nou corp de școală va fi inaugurat. Acesta va găzdui generații de elevi care își vor desfășura aici activitățile educaționale. Săli de clasă și un laborator dotat la standarde înalte , toate fac parte din proiectul final al noii instituții de învățămînt.

Lucrarea avansează cu pași repezi, iar elevii așteptă cu nerăbdare ca noul corp de școală să își deschidă porțile. Imobilul ocupă o suprafață de 1100 de metri pătrați, va avea două etaje, valoarea proiectului fiind de un milion opt sute de mii de lei.

Sursa: Litoral TV

Print Friendly, PDF & Email