Zona a fost locuită din antichitate, o demonstrează informația preluată de și de Constantin Brătescu la schimbarea toponimiei Dobrogei dată de Procopius din Cezareea, care amintește aici de o așezare cu numele de Mavro-Vale (Mavro-neagra, Vale-vale, Valea Neagră).

De la această informație, documente care să facă referire nu au fost găsite, lucru firesc, pentru că așa s-a întâmplat cu toată Dobrogea după 1417, zona a căzut sub stăpânire musulmană și chiar într-o accentuată decadență. Așa cum a observat și renumitul geograf Simion Mehedinți (1928), Dobrogea devine “ drum al războaielor de cucerire, drum al armatelor ruso-turce, în cursul secolelor XVIII și XIX […] iar în anul 1878, când intră în posesiunea României, după o înstrăinare de cinci secole, ea intră ca un pământ cu totul schimbat, în alcătuirea etnografica, în toponimie, în viața culturală.”

Într-o statistica a Dobrogei din 1849, făcută de P.P. Panaitescu, localitatea este amintită ca făcând parte din cercul Constanța cu numele de Siutghiol, locuită de 10 familii de ruși.

În 1861, când Musred-Bay începe procesul de colonizare a Dobrogei cu tătarii din sudul Crimeii, hotărâse ca numele topice rurale să fie schimbate cu nume turcești. Astfel localitatea este numită Cogea-Ali (Ali cel Mare), după numele șefului tribului tătar așezat aici.

În Marele Dicționar Geografic al României întocmit de I.Lahovari, C.I. Brătianu și G. Tocilescu în 1899, localitatea este menționată ca fiind cătun ce aparținea de comuna Cicracci (Sibioara), situat în partea răsăriteană a plasei Constanța, pe valea Cogea-Ali, la 1 km nord de lacul Siutghiol. Este închisă la nord de dealul Tepe-Bair cu vârful Movila Închinată (83 metri altitudine) și Islam-Iuc (98 de metri, Movila Ciobănoaia), la sud de dealul Cogea-Ali și nord-est de dealul Mamaia cu vârful Mamaia, 34 de metri altitudine.

Suprafața teritoriului este de 2230 ha, din care 214 ha este ocupată de vatra satului cu 87 de gospodării și grădini.

Șoseaua județeană Constanța – Tulcea trecea prin vestul localității, din localitate pornind drumuri comunale spre: Mamaia, Canara (Ovidiu), Cicracci (Sibioara) și Cara-Coium (Năvodari).

Cătunul dispunea de o școală turcească, o casă de rugăciuni protestantă și o geamie ridicată în 1865, deservită de un hoge.

Ca primă asezare satul Lumina a luat fiinţă în anul 1650, iar din punct de vedere administrativ din anul 1880 după războiul ruso-romano-turc din anul 1877.

După înfiinţarea ca sat – din anul 1880 până în anul 1908- satul Lumina a aparţinut de comuna Sibioara, fostă Cicîrciu. Din anul 1908 şi până în anul 1925 satul Lumina a aparţinut de comuna Ovidiu , iar de la 1 ianuarie 1926 s-a desprins de comuna Ovidiu, formând unitate administrativ- teritorială de sine stătătoare, la care s-a alipit satul Mamaia şi Năvodari, denumit atunci Cara-Coiun(oaia neagră).

Satul Lumina a cunoscut o dezvoltare deosebită din punct de vedere economic, ponderea cea mai mare deţinând-o cetăţenii germani a căror ocupaţie principală era agricultura.

Vechea denumire de Cogealia vine de la şeful tribului tătar Cogea-Ali ( Ali Cal Mare). Denumirea de Cogealia s-a păstrat de la înfiinţare şi până în anul 1929 când a primit denumirea de Valea Neagră.

Schimbarea toponimiei localităților dobrogene a fost pusă pentru prima oară de prefectul de Tulcea, Ioan Nenițescu, la sfârșitul secolului XIX. Fără a se ajunge la un rezultat concret, problema reîncepe a fi discutată după războiul balcanic (1912-1913). Încă din 1913, mai bine de 57% din populația Dobrogei erau români, însă numirile localităților erau turco-tătare, doar 33% din satele Dobrogei aveau denumiri românești.

În timpul guvernării I. Averescu (1922), printr-un ordin trimis prefecturii de Constanța se cerea alegerea noilor denumiri de sate și comune.

Niculae T. Negulescu, prefect al județului Constanța, în ședința Consiliului județean din 16 octombrie 1923, l-a delegat pe Constantin Brătescu să întocmească un tabel prin care denumirile străine ale comunelor și satelor să fie schimbate cu nume potrivite, românești. La întocmirea acestui tabel, Constantin Brătescu (1924), a ținut seama de o serie de criterii. Acolo unde inscripțiile pe monumente, sau mărturiile scriitorilor vechi, dovedeau că a existat un sat cu nume antic, acestea au fost date localităților, Cogea-Ali își reia numele de Valea Neagră, după numele Mavro-Vale, amintit de Procopiu de Cezareea, istoric roman al împăratului Justinian din secolul V.

De reţinut este faptul că, între anii 1873-1883, din Gubernia Chersonului şi din Mannhein vin colonişti germani care se aşează în Cogealia. După 1877, când Dobrogea se alipeşte României, începe o linişte manifestată prin încetarea mişcărilor de populaţie. Între 1926-1940, numeroşi turci şi tătari emigrează în Turcia, iar în 1940 germanii părăsesc localitatea Lumina, stabilindu-se definitiv în Germania, în casele lor venind, în urma schimbului de populaţie, românii din Cadrilater.

Denumirea de Valea Neagră o păstrează până în anul 1965 când în conformitate cu Decretul 799/964 a primit denumirea de Lumina.

Din anul 1968 până în anul 1989 satul a aparţinut de comuna Ovidiu, iar în 1989 s-a desprins de comuna Ovidiu, formându-se comuna Lumina la care s-au alipit satele Sibioara şi Oituz. Ca instituţie publică, Primăria Lumina s-a înfiinţat pe 9 mai 1989.

Începând cu 1990 își reia vechiul statut de comuna cu organe administrative proprii, comuna din care mai fac parte satele Oituz și Sibioara.

error: Nu aveti permisiuni !