Stimați cetățeni,

Mulți dintre dumneavoastră ne-ați sesizat în diferite moduri, fie verbal, fie în scris, că localitatea noastră ar trebui să arate mai îngrijită. Știm că aceasta nu este singura doleanță însă ne-am dorit să facem pași inclusiv în această direcție.

În ultima perioadă angajați ai SC Gospodaria Lumina SRL dar și benefeciari ai venitului minim garantat cât și cei obligați să presteze ore în folosul comunității prin hotărâri judecătorești au întreprins în teren acțiuni de igienizare, cosire iarbă, toaletare arbori s.a.m.d.

Am fost bucuroși pentru reacțiile pozitive legate de reamenajerea peisagistică de pe strada Navodari din localitate, o lucrare în curs de execuție. Din păcate unora dintre locuitorii din comună le-a plăcut atât de mult reamenajarea încât au decis să o mute în propriile curți.

Primarul comunei Lumina, domnul Dumitru Chiru, își manifestă indignarea față de acele persoane ce au decis să vandalize deja spațiile reamenajate, smulgând din pământ puieții plantați. Astfel de comportamente arată o lipsă de responsabilitate și de respect și ar trebui pedepsite.

În acest sens, angajaților Serviciului Poliției Locale li s-a cerut să acorde o și mai mare atenție zonei vizate de oamenii „binevoitori” din comună și să pedepească orice comportament de distrugere a acestor zone.

În acest sens dorim să aducem la cunoștiință următoarele prevederi legale, incluse de asemenea și în Hotarârea Consiliului Local 85/2015:

Constituie contravenție la normele de întreținere și folosire a spațiilor verzi și a arborilor: ruperea sau tăierea florilor, arbuștilor, arborilor, plantațiilor și împrejurimilor de orice fel din parcuri sau orice loc public […]

Nerespectarea acestor prevederi constituie contraventie si se pedepseste cu amenda contraventionala intre 300-600 de lei pentru persoane fizice si 1000-1300 de lei pentru persoane juridice.

Întrucât membrii patrulei Serviciului Poliția Locală nu pot fi mereu în zona vizată, apreciem orice ajutor venit din partea cetățenilor care sunt/au fost martori actelor de vandalism sau de distrugere a spațiilor verzi.

Orice informație poate fi transmisă direct Serviciului Poliția Locală la numărul de telefon 0733449753. Puteți folosi de asemenea și formularul online de raportări probleme, disponibil aici.

Vă mulțumim !