E-Distributie Dobrogea transmite programul actualizat al intreurperilor in furnizarea energiei electrice catre consumatorii clienti casnici.

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Miercuri, 04 Noiembrie 2020
Localitatea Lumina, cu strazile: Morii; Navodari; Pescarus si Murelor – întrerupere parţialã.
Interval orar 9-17

Joi , 05 Noiembrie 2020
Localitatea Lumina, cu strazile: Campului si Interioara – întrerupere partialã.
Interval orar 9-17

Vineri , 06 Noiembrie 2020
Localitatea Lumina, cu strazile: Campului si Interioara – întrerupere partialã.
interval orar 9-17

Print Friendly, PDF & Email