Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Sterilizări GRATUITE ale animalelor cu stăpân din COMUNA LUMINA!

Primăria COMUNEI LUMINA , împreună cu ASPA IVETS, dă startul campaniilor de STERILIZARE ANIMALE din cadrul programului „Indexul Animalelor”, prin intermediul căruia vor avea loc identificări, înregistrări și sterilizări gratuite ale animalelor cu stăpân.

Programul se adresează în special câinilor, ai căror proprietari au domiciliul sau dețin proprietăți pe raza COMUNEI LUMINA, în limita locurilor disponibile, și se derulează începând cu 15.07.2025.

În funcție de necesități vom aloca o perioadă dedicată sterilizării pisicilor, momentan prioritatea noastră sunt câinii în scopul prezenței abandonului pe domeniul public al localității.

Programările se fac în baza unei solicitări, care poate fi depusă online pe adresa de e-mail: contact@primaria-lumina.ro sau direct la sediul PRIMĂRIEI COMUNEI LUMINA.

Vă reamintim că identificarea și înregistrarea câinilor sunt obligatorii (amenda de la 2.000 la 5.000 lei). De asemenea, sterilizarea câinilor este obligatorie (amenda de la 5.000 la 10.000 lei), iar abandonul câinilor constituie infracțiune!

Mai multe informații pot fi obținute la numărul de telefon: 0241251828, tasta 0 sau la nr. de Whatsapp 0733449751 / 0722 557 888 (de luni până joi – în intervalul orar 09:00-16:00, vineri – în intervalul orar 09:00-13:00), dar și prin adresa electronică: contact@primaria-lumina.ro

Campania de sterilizare, după caz identificare, se va desfășura la CABINETUL MEDICAL VETERINAR din comuna Lumina – VETMED PLUS – Dr. Basalic Mihai la următoarea adresa: Strada Mare nr. 160A, Comuna Lumina, Jud. Constanța.

Download Cerere