Încep lucrările de reparații pe zece străzi din comuna Lumina
Primăria Comunei Lumina informează cetățenii că, în urma aprobării documentației tehnico-economice și a finalizării procedurilor de achiziție publică, vor începe lucrările de reparații ale carosabilului pe mai multe străzi din localitate.
Intervențiile se vor desfășura pe următoarele străzi:
• strada Mare;
• strada Morii;
• strada Brotăcei;
• strada Gării;
• strada Pelican;
• strada Liliacului;
• strada 22 Decembrie 1989;
• strada George Enescu;
• strada Luceafărului;
• strada Viorelelor.
Obiectivul este finanțat din bugetul local al UAT Comuna Lumina, documentația tehnico-economică și indicatorii aferenți fiind aprobați de Consiliul Local al Comunei Lumina.
„Am decis să intervenim cu prioritate în zonele în care degradările carosabilului au devenit o problemă reală pentru locuitori și pentru participanții la trafic. Alegerea sectoarelor vizate a ținut cont de situația constatată în teren, de intensitatea circulației și de sesizările primite din partea cetățenilor. Totodată, țin să menționez că am făcut demersuri și institat către operatorii de utilități publice să repare zonele unde au existat intervenții în teren pentru avarii.
Nu ne dorim doar să bifăm executarea unor lucrări, ci să ne asigurăm că intervențiile sunt realizate corect și că rezultatele vor fi unele durabile. Din acest motiv, vom verifica permanent modul de execuție, respectarea soluțiilor tehnice și calitatea materialelor utilizate. Orice neconformitate constatată va trebui remediată de executant.
Știu că mai sunt și alte străzi care necesită reparații și că așteptările cetățenilor sunt firești. Aceste intervenții nu reprezintă un demers izolat, ci o etapă dintr-un program mai amplu de întreținere și îmbunătățire a infrastructurii locale. Vom continua să stabilim prioritățile în funcție de urgența lucrărilor și de resursele disponibile.
Este important ca fiecare sumă din bugetul local să fie folosită responsabil și să se regăsească în lucrări bine executate, care să aducă o îmbunătățire concretă în viața de zi cu zi a comunității.”, declară primarul comunei Lumina, Daniel Emilian Mantea.
Lucrările vor presupune intervenții asupra zonelor degradate ale carosabilului, inclusiv decaparea și curățarea suprafețelor afectate, îndepărtarea materialelor deteriorate, amorsarea cu emulsie bituminoasă, aplicarea mixturii asfaltice și compactarea acesteia. Suprafețele reparate trebuie să fie executate fără denivelări, fisuri, tasări sau alte deficiențe care ar putea afecta siguranța circulației și durabilitatea lucrărilor.
Durata contractuală de execuție este de două luni, calculată de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Calendarul intervențiilor poate fi influențat de condițiile meteorologice și de situațiile constatate în teren.
Pe durata desfășurării lucrărilor vor fi instituite măsuri temporare de semnalizare și, acolo unde este necesar, de dirijare a circulației. Pot apărea restricții punctuale, încetiniri ale traficului și limitări temporare ale accesului în anumite zone.
Primăria Comunei Lumina îi roagă pe conducătorii auto și pe locuitorii străzilor vizate să respecte semnalizarea temporară, indicațiile personalului din teren și să evite, pe cât posibil, parcarea autovehiculelor în zonele în care se desfășoară lucrările.
Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar și mulțumim cetățenilor pentru înțelegere și cooperare. Lucrările urmăresc îmbunătățirea condițiilor de circulație și remedierea degradărilor existente pe infrastructura rutieră locală.