Cum construim o generație conștientă de impactul asupra mediului? Prin educație activă, prin implicare și prin exemple reale. În cadrul proiectului CHANGE – Choosing Health And Nature for Global protEction (ROBG00068), 120 de elevi din Comuna Lumina și satul Oituz au participat la sesiuni de training în educație de mediu și dezvoltare durabilă. De Ziua Mondială a Mediului, aceștia au luat parte la un workshop tematic și o excursie educațională la Grindul Chituc, o zonă de importanță ecologică majoră. Proiectul este derulat în parteneriat cu unități de învățământ și autorități din România și Bulgaria și este cofinanțat prin Programul INTERREG VI-A România–Bulgaria 2021–2027.