Primăria Comunei Lumina, în parteneriat cu Asociația pentru Supravegherea și Protecția Animalelor ASPA IVETS, anunță lansarea programului INDEXUL ANIMALELOR – o inițiativă gratuită și complexă, dedicată identificării, înregistrării și, acolo unde este cazul, sterilizării animalelor de companie din localitățile Lumina, Oituz și Sibioara.

Proiectul are un obiectiv clar: construirea unei comunități fără animale abandonate, prin implicarea responsabilă a cetățenilor și respectarea prevederilor legale.

De ce este necesar acest program?

Animalele neidentificate și neînregistrate care circulă libere pe domeniul public sunt condamnate la suferință. Cauzele principale ale abandonului sunt lipsa de informare, ignoranța, neasumarea și lipsa educației. Proiectul INDEXUL ANIMALELOR oferă o soluție eficientă și legală la aceste probleme.

Ce presupune proiectul?

  • Identificarea, înregistrarea și, dacă este cazul, sterilizarea animalelor de companie;
  • Crearea unei baze de date oficiale la nivelul comunei;
  • Derularea campaniei cu sprijinul ASPA IVETS și al voluntarilor locali;
  • Acces GRATUIT pentru toți cetățenii care respectă prevederile legale și depun cerere la Primărie;
  • Derularea campaniei atât în timpul acțiunilor sanitar-veterinare anuale, cât și separat.

Obiectivele proiectului INDEXUL ANIMALELOR

  • Aplicarea legislației privind animalele cu stăpân;
  • Stoparea abandonului și reducerea cruzimilor;
  • Protejarea sănătății publice și prevenirea bolilor transmisibile (zoonoze);
  • Sprijinirea vaccinării antirabice și a evidenței medicale;
  • Identificarea proprietarilor animalelor care circulă libere pe domeniul public;
  • Responsabilizarea cetățenilor și prevenirea amenzilor pentru nerespectarea legii;
  • Colaborarea cu instituții specializate pentru protecția animalelor;
  • Alinierea la standarde europene de bunăstare animală.

Cum se desfășoară campania?

Reprezentanții ASPA IVETS, împreună cu voluntari și autorități locale, vor acționa în toate satele și cartierele comunei, de la casă la casă. Cetățenii care doresc să beneficieze de serviciile gratuite de sterilizare, identificare și înregistrare pot depune o cerere la sediul Primăriei Lumina (Str. Mare nr. 170) sau online, prin intermediul adresei de e-mail petitii@primaria-lumina.ro si formularul de petitii online.

Fii voluntar, implică-te activ!

Comuna Lumina are nevoie de implicarea ta. Orice cetățean poate deveni voluntar în proiectul INDEXUL ANIMALELOR. Împreună putem educa, proteja și schimba destinul animalelor de companie abandonate.

Cererile pentru voluntariat se pot depune la Primărie sau trimise prin e-mail la office@aspaivets.ro. Pentru tinerii sub 18 ani, este necesar acordul părinților.

Recomandări pentru cetățeni:

  • Sprijiniți efortul de indexare și protecție a animalelor din comună;
  • Educați copiii despre responsabilitatea față de animale;
  • Sterilizați animalele de companie pentru a preveni apariția puilor nedoriți;
  • Înregistrați animalele în baza de date a Primăriei Lumina;
  • Semnalați orice caz de abandon, cruzime sau rele tratamente la numărul unic 112.

Adopția salvează vieți

Promovarea adopțiilor de la centrul Animal Resort by ASPA IVETS, aflat în comuna Călugăreni, sat Uzunu (Jud. Giurgiu). Fiecare share poate aduce un cămin unui animal care a suferit.

Contacte utile:

Împreună putem construi o comunitate în care animalele sunt protejate, iar oamenii sunt uniți de empatie și responsabilitate.

DOCUMENTE ATAȘATE

proiect indexul animalelor