In cursul anului trecut autoritățile locale au demarat lucrările pentru construcția sălii de sport din curtea Școlii Gimnaziale din Lumina, destinată elevilor din localitate.

Noua sală de sport are o suprafață totală de 390 de metrii pătrați și va fi dotată cu vestiare și grupuri sanitare pentru fete și băieți, depozite de materiale și centrală termică.

„Lucrările se apropie de final, vom inaugura sala sport odată cu deschiderea anului școlar 2021-2022. De noua sală vor beneficia cei 1280 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1”, a precizat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru.

Sala de sport va fi dotată cu spalier cu panou baschet încorporat, mingii de baschet, porți handbal/fotbal, plase porți, fileu volei, stâlp volei, mingii de volei, tabelă scor portabilă, cronometru, mingii de handbal.

Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 1.600.000 lei din care 1.100.000 de lei de bugetul local și 500.000 de lei de la Consiliul Județean Constanța.