Strategia de Dezvoltare Teritorială a României 2007 – 2030, Cadrul Naţional Strategic de Referinţă 2007 – 2013 în concordanţă cu politica de coeziune a Uniunii Europene a stabilit, ca obiectiv al priorităţii de dezvoltare teritorială echilibrată a ţării, dezvoltarea polilor de creştere existenţi sau în formare.

În acest sens Guvernul a aprobat Memorandumul privind sprijinirea dezvoltării integrate a reţelei polilor de creştere din România, document ce susţine dezvoltarea oraşelor, pentru ca acestea să-şi poată realiza funcţiile urbane de bază, creându-se astfel condiţiile unei dezvoltări policentrice echilibrate a ţării şi ale afirmării principiului solidarităţii, ca principiu esenţial al politicii de coeziune a Uniunii Europene.

În cadrul acestui Memorandum, municipiul Constanţa şi zona sa de influenţă, reprezentată de cele 14 localităţi care alcătuiesc Zona Metropolitană Constanţa, se află pe lista polilor de creştere la nivel naţional conform Hotărârii nr.998 din 27 august 2008 şi urmează să beneficieze prin intermediul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritara 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – potenţiali poli de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.1.- Planuri integrate de dezvoltare urbană de asistenţă financiară dedicată realizării unor proiecte integrate de dezvoltare a zonei.

Finanţarea proiectelor integrate de dezvoltare a municipiului Constanţa şi a Zonei Metropolitane Constanţa se va realiza prin intermediul Planului Integrat de Dezvoltare a Polului de Creştere.

Viziunea de dezvoltare a Polului Naţional de Creştere Constanţa urmăreşte impunerea Zonei Metropolitane Constanţa ca un centru multifuncţional competitiv al României, cel mai important reper turistic al ţării şi principalul polarizator economic în regiunea Mării Negre, avându-se în vedere totodată dezvoltarea durabilă a întregii zone şi reducerea discrepanţelor actuale de dezvoltare dintre cele 14 localităţi.

STRUCTURA

PARTEA I: AUDIT (COMPREHENSIV) SAU ANALIZA ŞI EVALUAREA SITUAŢIEI EXISTENTE DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC, SOCIAL, AL MEDIULUI ŞI NIVELULUI DE ECHIPARE TEHNICĂ ŞI SOCIALĂ A POLULUI DE CREŞTERE

Capitolul 1 – Date generale

Capitolul 2 – Audit teritorial

Capitolul 3 – Audit administrativ

Capitolul 4 – Diagnostic şi SWOT

PARTEA A II-A: STRATEGIA DE DEZVOLTARE A POLULUI DE CREŞTERE

Capitolul 1 – Viziune de dezvoltare

Capitolul 2 – Obiective strategice

Capitolul 3 – Politici şi programe

Capitolul 4 – Programe prioritare

Capitolul 5 – Informare şi consultare

PARTEA A III-A: PROFILUL SPAŢIAL ŞI ARII DE INTERVENŢIE ÎN POLUL DE CREŞTERE

Capitolul 1 – Profil spaţial şi funcţional

Capitolul 2 – Arii problemă şi tendinţe de evoluţie spaţială

Capitolul 3 – Arii de intervenţie identificate

Capitolul 4 – Selecţia ariilor de intervenţie prioritară

PARTEA A IV-A: PLANUL DE ACŢIUNE (PENTRU ETAPA 2009 – 2015)

Capitolul 1 – Argumente strategice şi operaţionale

Capitolul 2 – Pachetul de proiecte

Capitolul 3 – Fişele proiectelor identificate

Capitolul 4 – Graficul de implementare

PARTEA A V-A: MANAGEMENTUL IMPLEMENTĂRII PLANULUI INTEGRAT

Capitolul 1 – Structura de management propusă

Capitolul 2 – Relaţii operaţionale

Capitolul 3 – Informare şi comunicare

Capitolul 4 – Indicatori de monitorizare şi evaluare

ANEXE

Anexa I – Declaraţii de asumare a P.l.D., semnate de reprezentanţii legali ai unităţilor administrativ teritoriale componente ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară constituită la nivelul Polului Naţional de Creştere Constanţa şi ai A.D.I. Z.M.C.; Hotărârile de Consiliu Local /Consiliu Judetean/ A.D.I. Z.M.C. de aprobare a Planului Integrat de Dezvoltare

Anexa II – Date statistice aferente auditului teritorial

Anexa III – Hotărârile de Consiliu Local prin care sunt aprobate strategiile de dezvoltare aferente unităţilor administrativ teritoriale componente ale A.D.I. Z.M.C.

Strategiile de dezvoltare aferente unităţilor administrativ teritoriale componente ale A.D.I. Z.M.C.;

Anexa IV – Fişe ale localităţilor ce fac parte din Zona Metropolitană Constanţa privind identificarea necesităţilor şi a proiectelor prioritare

Anexa V – Dezbateri publice in localităţile Zonei Metropolitane Constanţa:

Rapoarte privind dezbaterile publice ale Strategiei de Dezvoltarea a Polului Naţional de Creştere Constanţa in forma ei preliminară

Anexa VI –  Dezbatere publică in municipiul Constanţa: Fişă de prezentă; Prezentare MS Power Point; Chestionare de evaluare; Raport privind dezbaterea publică a Strategiei de Dezvoltarea a Polului Naţional de Creştere Constanţa

Anexa VII – Dezbateri publice in localităţile Zonei Metropolitane Constanţa; Rapoarte privind dezbaterile publice a proiectelor prioritare ale localităţilor care fac parte din Zona Metropolitană Constantă

Anexa VIII – Prezentare PowerPoint, Comunicate de presă

Anexa IX – Proiecte prioritare identificate la nivelul localităţilor ce fac parte din Zona Metropolitană Constanţa

Anexa X – Bilanţ financiar contabil al U.A.T. componente ale A.D.I. Z.M.C.

Anexa XI – Aviz SEA – Evaluare impact planuri / programe; Anunţ public în presa scrisă

BIBLIOGRAFIE

RAPORT DE MEDIU pentru PLANUL INTEGRAT DE DEZVOLTARE

DECIZIA Comitetului de Management pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale

Sursa: zmc.ro