Stimați cetățeni,
Dorim să vă precizăm că primarul comunei Lumina, domnul Dumitru Chiru, a luat la cunoștință de nemulțumirile cetățenilor cu privire la efortul financiar ce presupune plata taxei de habitat și a sumelor stabilite prin Hotărârea Consiliului Local și este conștient de faptul că aceasta reprezintă o povară pentru mulți dintre cetățenii comunei Lumina.
În acest sens, încă de la aprobarea hotărârii consiliului local, primarul comunei a fost mandatat să găsească o modalitate ca diferența de preț față de anul trecut să poată fi subvenționată legal din bugetul local.
Suntem aproape de rezolvarea acestei probleme iar în perioada următoare va fi inițiat un proiect de hotărâre de reducere a acestei taxe, de subvenționare a diferenței pentru costul total, astfel încât cetățenii să nu plătească în plus și, de asemenea, de identificarea de soluții care să ne permită să reducem această valoare.
Precizăm că după aprobarea hotărârii de subvenționare a taxei, pentru cetățenii care au achitat deja integral taxele și impozitele locale aferente acestui an, cuantumul sumelor va fi compensat din oficiu (sumele achitate în avans vor fi deduse din taxele și impozitele locale viitoare).
Vă mulțumim pentru înțelegere!