Autoritățile locale din comuna Lumina au semnat contractul de execuție lucrări pentru renovarea integrată a sediului aministrativ – Stare civilă/Autoritate Tutelară din localitate.

Proiectul este finațat in cadrul apelului de depunere de proiecte PNRR/2022/C5/2/B1/1 aferent Componentei 5 – Valul renovării Operațiunea B1 din Planul Național de Redresare și Reziliență și are o valoare de 2017049,98 (TVA inclus) din care suma de 1.657.466,20 lei este finanțață de la guvern iar diferența reprezintă contribuția Primăriei Lumina.

Conform informațiilor din contractul de atribuire, durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere al lucrărilor.

Clădirea ce urmează să fie reabilitată se află pe terenul de la fosta Unitate Militară iar după reabilitare va avea o suprafață totală de 307,4 mp. Lucrările ample presupun atât lucrări de demolare parțială cât și realizarea de elemente din beton armat,  realizarea de cămășuiri pe ambele fețe ale pereților, realizarea unui nou planșeu la partea superioară, închiderea cu o terasă necirculabilă dar și cămășuiri ale fundației existente, printre altele.

Clădirea reabilitată va avea birouri, grupuri sanitare, oficii, hol de așteptare, sală de festivități și terasă de acces.

Vă reamintim că în anul 2022 Primarul Comunei Lumina, domnul Dumitru Chiru, a semnat mai multe proiecte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Acestea sunt finanțate prin diverse programe derulate la nivel național: Anghel Saligny sau PNRR, printre altele.

Clădirea ce urmează să fie reabilitată este inclusă pe lista de proiecte ce vizează reabilitarea unor clădiri aflate în stare avansată de degradare și care vor fi redate în administrare urmând să fie folosite pentru a îmbunătăți serviciile oferite cetățenilor.