Consiliul Local al Comunei Lumina premiază excelența școlară
În ședința ordinară din data de 29 aprilie 2025, Consiliul Local al Comunei Lumina a aprobat, prin hotărâre, acordarea unui premiu în valoare de 1.000 lei elevului Petrariu Paul-Bogdan, în semn de recunoaștere și încurajare a excelenței în educație.
Premiul este alocat din bugetul local, la propunerea viceprimarului cu atribuții de primar, Alexandru Ionescu, în baza referatului de aprobare nr. 9406/22.04.2025 și a evaluării privind performanțele școlare ale elevului.
Rezultate școlare și activitate educațională
Petrariu Paul-Bogdan este elev în clasa a XI-a și s-a remarcat printr-un parcurs educațional excepțional, obținând medii generale constante:
- Media clasei a IX-a (2021–2022): 9,86
- Media clasei a X-a (2022–2023): 9,72
- Media clasei a XI-a (2023–2024): 9,83
Printre cele mai relevante performanțe se numără:
- Locul I la etapa județeană a Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” (2023–2024 și 2024–2025)
- Calificare la etapa națională a aceluiași concurs, în anul școlar 2024–2025
Elevul s-a implicat activ și în proiecte educaționale și extracurriculare:
- Participare în programul Erasmus+ (Spania) – 2023–2024
- Participare la lecția națională UNICEF – „Gestionarea emoțiilor” – ianuarie 2025
- Includere în proiectul național Junior Achievement România – „Construim meserii” – 2024–2025
Aprecieri din partea unității de învățământ
În fisa de evaluare transmisă de Școala Gimnazială nr. 1, se menționează:
„Elevul se evidențiază printr-un comportament exemplar, atitudine responsabilă și implicare activă în activități educaționale și extracurriculare. Este un elev model, cu un parcurs educațional remarcabil, care merită cu prisosință aprecierea și susținerea comunității pentru continuarea studiilor în învățământul superior.”
(Prof. Mariana Bacula – diriginte)
Angajament pentru susținerea tinerilor valoroși
Această hotărâre reflectă angajamentul administrației publice locale de a sprijini performanța școlară și de a încuraja tinerii cu potențial din comuna Lumina. Investiția în educație rămâne o prioritate pentru dezvoltarea unei comunități responsabile, active și bine pregătite pentru viitor.