Primăria informează publicul cu privire la finalizarea proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare în cadrul POAD 2018–2021”, cod SMIS 125099, finanțat prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014–2020 (POAD).
Decizia de finanțare nr. 73456/05.10.2018, POAD/411/1/1/125099 – Deprivare alimentară, a fost semnată în luna octombrie 2018. Perioada de implementare a proiectului a fost 31 octombrie 2018 – 31 decembrie 2023.
Obiectivul general al proiectului a fost acela de a contribui la creșterea calității vieții persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate și la reducerea riscului de sărăcie și excluziune socială, prin acordarea de sprijin alimentar, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 84/2020.
Obiectivul specific a urmărit furnizarea a 7.133.112 pachete cu produse alimentare, distribuite în 6 tranșe, în perioada 2020–2023. Beneficiarii proiectului – în număr de 1.188.852 persoane/tranșă – au fost selectați conform criteriilor de eligibilitate stabilite prin legislația națională și europeană în domeniu.
Pe lângă sprijinul alimentar propriu-zis, proiectul a inclus și măsuri auxiliare destinate acelorași beneficiari, precum:
educație privind igiena corporală și a locuinței;
facilitarea accesului la servicii medicale;
orientare către servicii sociale;
sprijin pentru inserția profesională și căutarea unui loc de muncă;
consiliere juridică;
recomandări nutriționale și sfaturi culinare.
Componența standard a fiecărui pachet alimentar:
- ulei – 4 litri
- zahăr – 2 kg
- făină – 5 kg
- mălai – 4 kg
- orez – 4 kg
- paste – 800 g
- conservă carne de porc – 900 g
- conservă carne de vită – 1.500 g
- conservă pate de ficat – 1.000 g
- compot de fructe – 1.400 g
- gem dietetic – 360 g
- gem clasic – 360 g
Beneficiarul proiectului este Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Direcția Generală Implementare POAD.
Valoarea totală a deciziei de finanțare: 1.235.012.032,12 lei
– din care valoare eligibilă nerambursabilă: 1.162.568.859,98 lei
– cofinanțare din bugetul de stat: 174.385.328,97 lei
Prin această intervenție, s-a asigurat un sprijin esențial pentru persoanele aflate în dificultate, contribuindu-se la reducerea inegalităților sociale și la îmbunătățirea condițiilor de trai în comunitățile cele mai afectate de lipsa resurselor alimentare.
Proiect - ACORDAREA DE PACHETE CU AJUTOARE ALIMENTARE ÎN CADRUL POAD 2018–2021 - 125099