La sfârşitul lunii august, comuna Lumina a fost luată cu asalt de sute de credincioşi care au asistat la ceremonia de începere a lucrărilor la un nou loc de rugăciune. Slujba de Te Deum a fost oficiată, atunci, de un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Lucrările nu s-au oprit după momentul de sfinţire, astfel că, în prezent, biserica deja a început să prindă forme timide.

„Momentan, lucrăm la turnarea fundaţiei de la biserica ce va purta hramul Sfintei Maria Magdalena. Era nevoie de o nouă construcţie pentru credincioşi, căci biserica veche este foarte deteriorată. Construită în urmă cu mai bine de un secol, în 1903, biserica cea veche, ce poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, unde slujeşte părintele Doru Chiriac, deja nu mai făcea faţă“, a declarat primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru. „Pentru că nu putem să dărâmăm o casă a Domnului, în imediata apropiere, în curtea bisericii, va fi construit noul lăcaş de rugăciune. De fapt, acesta se reconstruieşte chiar lipit de vechea biserică. Construcţia va fi edificată din sponsorizările oamenilor, dar noi, Primăria şi Consiliul Local, am alocat 50.000 de lei pentru achiziţionarea fierului din armătură“, a ţinut să precizeze gospodarul-şef de la Lumina. „Fiind lucrări de amploare, biserica va fi gata în următorii doi-trei ani“, a precizat primarul Dumitru Chiru.

De asemenea, şeful administraţiei locale de la Lumina a declarat că, actualmente, se lucrează şi la asfaltarea unor străzi din comună. „Am dat startul unui program de asfaltare şi pietruire. Sunt gata deja trei străzi – 22 Decembrie, Câmpului şi Narciselor. Programul l-am accesat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, noi avem de asigurat doar partea de cofinanţare“, a declarat Dumitru Chiru. Potrivit primarului, lucrările sunt realizate de angajaţii firmei care a câştigat licitaţia publicată de ministerul de resort.

SURSA TEXT : ZIUA DE CONSTANTA

SURSA VIDEO: LITORAL TV