Autoritatile locale din Comuna Lumina se pregatesc intens pentru a organiza si in acest an Ziua Comunei Lumina, sarbatoarea localitatii ce are loc in fiecare an in luna mai.

Sarbatoarea comunei se va desfasura pe parcursul a doua zile, 10 si 11 mai, Primaria Comunei Lumina lucrand in acest moment la stabilirea programului de evenimente precum si a artistilor ce vor veni sa cante in fata locuitorilor comunei Lumina.

Autoritatile locale sunt increzatoare ca pe data de 10 mai vor inaugura si un obiectiv important pentru locuitorii comunei Lumina, Piata Agroalimentara din centrul localitatii, lucrarile de finalizare fiind in curs.

Pe langa spectacolul ce va avea loc pe scena ce anul acesta va fi amplasata in centrul comunei si pe care vor urca cantareti de muzica populara si ansambluri de dans, in cele doua zile de sarbatoare vor fi organizate si alte activitati precum deja obisnuitele lupte tataresti.

Primaria si Consiliul Local Lumina invita toti cetatenii comunei sa participe la Sarbatoarea dedicata Zilei Comunei Lumina, ce va avea loc in zilele de 10 si 11 mai 2014 in centrul comunei Lumina.