Primăria Comunei Lumina aduce la cunoștința cetățenilor faptul că Universitatea „Ovidius” din Constanța, în calitate de partener academic în cadrul proiectului internațional ARTEMIS – Acting on the Real Transition for Energy, Mobility, Infrastructure and Social Change, desfășoară o serie de activități de cercetare științifică menite să sprijine dezvoltarea teritorială durabilă și să optimizeze guvernanța locală prin implicarea comunităților.

Proiectul ARTEMIS este cofinanțat prin programul european Horizon Europe și are ca obiectiv general consolidarea capacității administrative, formularea unor direcții coerente de dezvoltare locală și sprijinirea procesului de tranziție ecologică și digitală la nivel regional și local.

În acest context, fiecare unitate administrativ-teritorială din județul Constanța a fost invitată să participe prin completarea unui chestionar administrativ, iar Primăria Comunei Lumina a răspuns deja acestei solicitări.

Pentru a completa acest demers, cetățenii sunt, la rândul lor, invitați să participe activ prin completarea unui chestionar online, disponibil la următoarea adresă:
👉 https://research.pluscommunication.eu/index.php/662151?lang=ro

Completarea chestionarului are ca scop integrarea percepțiilor și opiniilor comunității locale în procesul de analiză și planificare strategică. Astfel, se va obține o imagine realistă asupra nevoilor actuale din domenii esențiale precum:

  • mobilitate și transport local,
  • infrastructură,
  • educație,
  • digitalizare,
  • dezvoltare economică durabilă.

Răspunsurile colectate vor fi tratate cu maximă confidențialitate și vor fi utilizate exclusiv în scop academic și analitic, conform normelor etice și legale în vigoare. Datele rezultate vor fundamenta recomandări de politici publice și vor fi puse la dispoziția autorităților locale și județene pentru elaborarea documentelor strategice și a proiectelor cu finanțare europeană.

Participarea activă a cetățenilor este esențială pentru formularea unor politici publice realiste și durabile. Invităm, așadar, toți locuitorii comunei Lumina să contribuie la acest demers strategic prin completarea chestionarului menționat.