Autoritățile locale din cadrul Primăriei Comunei Lumina, prin domnul viceprimar cu atribuții de primar Alexandru Ionescu, însoțit de membrii din proiect, au participat marți, 16 septembrie 2025, la conferința de presă organizată la Școala „Hristo Smirnenski” din Municipiul General Toshevo, districtul Dobrich (Bulgaria), unde au fost prezentate stadiul proiectului și activitățile derulate de partenerii bulgari în cadrul proiectului transfrontalier «Choosing Health And Nature for Global protEction» – CHANGE, cod ROBG00068. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale, ai unităților de învățământ și ai comunității, reafirmând colaborarea româno-bulgară pentru educație ecologică și reducerea poluării.

Date despre proiect

Proiectul CHANGE este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Programul INTERREG VI-A România–Bulgaria, Prioritatea 2 „O Regiune mai Verde”, Obiectivul specific 2.7 „Îmbunătățirea protecției și a conservării naturii, a biodiversității și a infrastructurii ecologice, inclusiv în zonele urbane, și reducerea tuturor formelor de poluare”.
Autoritatea contractantă: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România.

Parteneriat:

  • Republica Bulgaria: Primăria Municipiului Krushari și Școala „Hristo Smirnenski” (General Toshevo, Dobrich)
  • Asociați: Școala Gimnazială nr. 1 Lumina (RO) și Școala Gimnazială „Hristo Smirnenski” (General Toshevo, BG)

Valoarea totală a proiectului (cu TVA): 362.754,97 euro, din care:

  • 290.203,96 euro – contribuția Uniunii Europene;
  • 65.295,90 euro – cofinanțare națională (România și Bulgaria);
  • 7.255,11 euro – cofinanțare proprie a partenerilor.

Obiectivul general

„Alegem Sănătatea și Natura pentru Protejarea Planetei”: sprijinirea și extinderea educației ecologice pentru elevii din ciclul primar și gimnazial din comuna Lumina (RO) și din municipalitățile Krushari și General Toshevo (BG), prin:

  • crearea unei rețele permanente (autorități publice, profesori, părinți, comunitate),
  • dezvoltarea de facilități de învățare formale și non-formale,
  • instrumente practice de atenuare a poluării.

Grup țintă: elevi și cadre didactice din fiecare locație parteneră, precum și personalul administrativ al primăriilor inițiatoare.

Activități principale

  • Campanie de informare, publicitate și promovare a proiectului și a programului finanțator.
  • Calendar al Evenimentelor de Mediu și excursii educaționale pentru elevi.
  • „Strategia transfrontalieră de Mediu – Rolul Școlilor în protejarea Mediului și Atenuarea Poluării”.
  • Program educațional pentru elevi (educație ecologică/dezvoltare durabilă) și program de formare pentru personal administrativ și cadre didactice (protecția mediului, dezvoltare sustenabilă, atenuarea poluării).
  • Dezvoltarea Aplicației Mobile CHANGE – car-sharing școlar pentru cele trei comunități.
  • Amenajarea de Laboratoare de Educație Ecologică, spații de învățare în aer liber și implementarea de soluții tehnice pentru reducerea poluării și eficiență energetică în școlile partenere și asociate.

Rezultate și exemple de activități în Bulgaria

În cadrul conferinței au fost evidențiate activitățile tematice derulate de partenerii din Bulgaria, cu accent pe învățare experientială și implicarea elevilor. Printre activități merită menționat

  • Excursie educațională la Capul Kaliakra – una dintre cele mai spectaculoase arii naturale de pe coasta nordică a Mării Negre. Elevii au explorat mediul marin și țărmul stâncos, discutând despre responsabilitatea personală față de natură, conservarea biodiversității și rolul tinerilor în construirea unui viitor mai curat și sustenabil.
  • Ateliere „Educație de mediu și dezvoltare durabilă” (NED) – desfășurate la final de mai, pe baza observației directe în natură: recunoașterea speciilor de plante, exerciții vizuale și experimentale, dezvoltarea abilității de a observa și documenta mediul. Fiecare elev și-a realizat propriul herbar, sigilat cu uleiuri naturale, iar demonstrația extragerii uleiului din plante oleaginoase a fost unul dintre momentele cu cel mai mare impact, transformând teoria în experiențe memorabile.

Activitatea A1.2 „Tânărul Ranger” – trei excursii naționale de o zi dedicate cunoașterii și protejării naturii și patrimoniului cultural din nordul Bulgariei:

  • Rezervația Biosferei „Srebarna” (UNESCO) – observarea speciilor rare de păsări și înțelegerea importanței zonelor umede pentru echilibrul ecosistemelor.
  • Tutrakan – introducere în patrimoniul cultural și istoric al Dunării; punctul central: Muzeul Etnografic „Pescuitul și Construcția de Ambarcațiuni Dunărene”, unic în Balcani, cu artefacte și povești despre viața și meșteșugurile comunităților de pescari.

Aceste activități au valorizat metoda „învățării prin experiență”, în care cunoștințele teoretice sunt convertite în exerciții și obiceiuri ușor de aplicat în viața de zi cu zi, stimulând responsabilitatea civică și grija față de mediu.

Galerie foto

Următorii pași

În perioada următoare, partenerii vor continua colaborarea pentru urmărirea activităților din calendarul proiectului.

  • definirea și testarea Strategiei transfrontaliere de Mediu;
  • extinderea Calendarului Evenimentelor de Mediu;
  • amenajarea și dotarea Laboratoarelor de Educație Ecologică și a spațiilor verzi de învățare;
  • dezvoltarea și pilotarea aplicației mobile CHANGE pentru car-sharing școlar.

Mulțumiri

Primăria Comunei Lumina mulțumește partenerilor din Bulgaria – Primăria Krushari și Școala „Hristo Smirnenski” din General Toshevo – precum și partenerilor asociați și cadrelor didactice implicate, pentru cooperarea excelentă și pentru proiectele educaționale care apropie comunitățile noastre în jurul protecției mediului.