Suntem la inceput de an si vă intreb, domnule primar ce vesti aveti pentru locuitorii comunei Lumina?
Vesti bune. Am finalizat proiecte pe care locuitorii le asteptau. Am găsit solutii pentru problemele pe care le-am identificat împreună cu consilierii locali si îi asigur pe cetățeni că avem în atentie prioritățile comunității. Am finalizat un proiect privind infrastructura educatională.
A fost o oportunitate de dezvoltare a retelei de învățământ: scoala gimnazială din comună a fost extinsă, modernizată si dotată cu aparatură care sprijină instruirea elevilor. E vorba de o clădire, parter si etaj, cu sase săli de clasă un asezamant în care desfasoara proiecte care cadrele si si activități didactice educationale elevii nu fac altceva decât să pună în lumină potentialul si resursele care există în mediul rural.
In sprijinul acestei afirmatii am si dovezi: Scoala gimnazială din comuna Lumina a initiat un proiect în contextul cooperării transfrontaliere cu parteneri din tara vecină, Bulgaria. E un proiect pentru cresterea capacității de cooperare privind organizarea serviciilor de consiliere si orientare profesională a elevilor in carieră. Proiectul e în derulare si mă bucur să aud că la fiecare activitate elevii si profesorii participă cu interes.
Stiu că ati identificat unele necazuri privind infrastructura din comună si mai stim că aveti o nemultumire cand vine vorba de obtinerea unor avize. Ati găsit solutii pentru a depăsi aceste obstacole?
Din păcate, e prea multă birocratie în unele instituții Asteptăm cu lunile obtinerea unor avize. Timpul, se stie, nu mai are răbdare. Comuna avea 6.000 de locuitori acum câtiva ani, azi are in jur de 12.000. Sunt alte asteptări, alte provocări.
Avem în derulare patru proiecte ce vizează infrastructura. La Sibioara se lucrează la reteaua de alimentare cu apă potabilă. Si este mult de lucru: rezervor de apă, stații de pompare si refulare, conductă pentru apă potabilă pe o distanță ce trece de sapte kilometri.
In satul Oituz avem o investitie tot cu finanțare PNDL, e vorba de un proiect privind înfiintarea retelei de canalizare pe mai bine de sase kilometri, inclusiv a stației de epurare. Mai nou, am depus un proiect pentru reabilitarea si modernizarea unor străzi din comună.
As dori, pentru că tot spuneam că le dau vesti bune cetățenilor, să retineti care sunt primele străzi pe care le vizăm: Canarului, Morii, Ghiocei, Petrolului, Narciselor, Crizantemelor, Lebedei, Sirenei. E un semn bun, pentru că anul trecut am finalizat un proiect privind îmbunătățirea retelei de străzi: am asfaltat drumurile pe o distanță de 12 kilometri si am construit sapte podete tot cu finantare prin PNDL.
Locuitorii vor să aibă străzi cu asfalt si trotuare, cu spatii verzi, cu apă si canalizare, comun Lumina are nevoie de proiecte si oportunități de dezvoltare durabilă si de aceea consolidăm infrastructura. Ne gândim că numai asa putem să-i atragem pe investitori. Primăria si Consiliul local caută să initieze proiecte care să sprijine aparitia unor noi locuri de muncă pentru tineri, pentru că de la un an la altul vedem că tinerele familii manifestă interes pentru a se stabili în comună.
Articol publicat in „Cronica Metropolitana – AN XI, nr. 112 – Februarie 2018.