Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor derulează Campania Națională „Curățăm România!”. Astăzi, comisarii Gărzii Naționale de Mediu Constanța s-au alăturat Primarului comunei Lumina, domnul Dumitru Chiru, la acțiunea de salubrizare a malurilor cursului de apă care traversează localitatea.
Cantitățile foarte mari de deșeuri abandonate ilegal pe tot cuprinsul țării ne obligă să facem ceva. Avem o responsabilitate morală pentru ce lăsăm moștenire generațiilor viitoare. Gestionarea deşeurilor a devenit un punct important în strategiile de dezvoltare implementate de
autorităţile statelor din UE şi nu numai. Odată cu creşterea populaţiei a crescut şi cantitatea de deşeuri generată şi, implicit, problemele legate de gestionarea acestora.
Până în 2020, România trebuia să ajungă la 50% rată de reciclare pentru a nu fi penalizată de către Uniunea Europeană. Acestă ţintă a fost ratată, având în vedere că doar 11% din deşeurile municipale sunt reciclate, ceea ce ne face ţara cu a doua cea mai slabă rată de reciclare din UE, sub noi fiind doar Malta cu 6,5%. Un procent ruşinos, având în vedere că media europeană este de 47%, cea mai mare rată
fiind în Germania, 67%.
Până în 2025, România trebuie să ajungă la 55% rată de reciclare, o ţintă greu de atins pentru ţara noastră, care încă se luptă cu închiderea gropilor de gunoi ilegale şi cu importurile ilegale de deşeuri. Aceasta presupune o altă provocare pentru România: reducerea până la 10% a cantităţii de deşeuri municipale depozitate, până în 2035. În prezent, românii depozitează 70% din gunoiul pe care-l produc, în timp ce media europeană este de 24%, restul se reciclează.
În cadrul campaniei Curățăm România, Primăria Lumina a răspuns afirmativ invitației reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu Constanța. Astfel, în parteneriat cu Școala Gimnazială Lumina și cu sprijinul Serviciului de Salubrizare Lumina au fost ecologizate malurile cursului de apă ce străbate localitatea, una din zonele frecvent afectată de aruncările ilegale de deșeuri.
Primarul Comunei Lumina le mulțumește tuturor participanților la acest eveniment în urma căruia s-au strâns zeci de saci cu doze de aluminiu, sticle de plastic, hârtii, plastic şi alte gunoaie. Exemplul elevilor de la școală ar trebui urmat de toți cetățenii din comună care încă mai aruncă deșeuri în locuri în care acest lucru este interzis.