Primăria Comunei Lumina s-a înscris în Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF). Banii pentru lucrările de cadastru sunt asigurați de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Comuna Lumina se află printre cele 23 de localități dn judeţul Constanţa care a încheiat contract cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. La nivel național au fost semnate peste 2000 de contracte de finanțare iar valoarea fiecărui contract este de 150.000 de lei, suma totală ajungând la 2.100.000 lei.

Potrivit ANCPI, în 2017, au fost alocați pentru lucrări de cadastru 442.350.000 de lei, pentru un număr maxim de 7.372.500 de imobile. Fiecare primărie poate primi, în acest an, 150.000 de lei, față de 135.000 de lei, în 2016. După semnarea contractelor dintre primării și OCPI-uri, urmează încheierea contractelor dintre primării și firmele autorizate să execute lucrări de cadastru. Plățile vor fi efectuate în momentul finalizării și recepției lucrărilor de înregistrare sistematică. Actele pentru cetățeni sunt gratuite.

Ce cuprinde cadastrarea gratuită

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) cuprinde: măsurători cadastrale; activități de geodezie, cartografie, topografie și fotogrammetrie; activități de informare și conștientizare a publicului; dezvoltare și mentenanță a sistemelor informatice; conversia cărților funciare și a documentațiilor cadastrale din format analogic în format digital; tehnică de calcul și de stocare; alte activități ce decurg din derularea PNCCF.

La nivelul ANCPI s-a constituit o comisie care are în vedere prioritizarea unităților administrativ-teritoriale la nivelul fiecărui județ, în vederea includerii acestora în programul național, în conformitate cu reglementările în vigoare. Comisia prioritizează localitățile ținând seama de cel puțin unul dintre criteriile: localități ce fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură de interes național; localități ce fac obiectul realizării unor proiecte de dezvoltare locală; localități ce prezintă aşezări informale ale comunităților aflate în condiții de sărăcie extremă.

Peste 300.000 de imobile înregistrate prin PNCCF

Până la această data, de la începutul PNCCF, au fost înregistrate gratuit peste 370.000 de imobile. Județul cu cel mai mare număr de imobile înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin PNCCF, este Olt, urmat de Teleorman și Argeș.

“Pentru anul acesta, ANCPI își propune să încheie contracte de finanțare din venituri proprii pentru înregistrarea a cel puțin 3 milioane de imobile, reprezentând aproximativ 4,5 milioane de hectare. Pentru a avea acte gratuite pentru terenuri și case, cetățenii trebuie doar să colaboreze cu echipele care vor face măsurători, să le permită accesul pe proprietate și, dacă este cazul, să le înmâneze copiile documentelor care atestă dreptul de proprietate. Urmează perioada în care sunt verificate informațiile privitoare la imobilele înregistrate  prin etapa de publicare a documentelor tehnice cadastrale. Proprietarii pot depune cerere de rectificare dacă datele publicate nu sunt corecte”,  a explicat, pentru Evenimentul Zilei, directorul ANCPI, Radu Codruț Ștefănescu.