NOTA DE INFORMARE:
Certificatul de atestare fiscala este actul care atesta modul de indeplinire a obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii bugetare individualizate in titluri executorii, emise potrivit legii si existente in evidenta organului fiscal central competent.
Ordinul nr. 3654/2015 este actul normativ care reglementeaza procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscala si continutul acestuia si al cererii de solicitare a documentului.
Alaturi de cerere, se depun:
actul de identitate, original si copie; imputernicire notariala pt. dezbatere succesiune, in cazul solicitarii de catre mostenitori a certificatului fiscal in vederea dezbaterii succesiunii. certificatul de deces, in cazul solicitarii de catre mostenitori a certificatului fiscal in vederea dezbaterii succesiunii documente din care sa reiasa calitatea de mostenitor al solicitantului pentru certificatele fiscale necesare dezbaterii succesiunii si acolo unde este cazul testamentul; imputernicire in original sau copie legalizata. Certificatul de atestare fiscala se emite in maximum 3 zile lucratoare de la data depunerii de catre solicitant cererii sau adresei de eliberare a acestuia.
În situatia contribuabilului/platitorului supus unei inspectii fiscale si care solicita eliberarea unui certificat de atestare fiscala in scopul radierii din registrele in care a fost inregistrat, certificatul de atestare fiscala se emite in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de impozitare, dupa caz.
Valabilitatea atestatului fiscal
Certificatul de atestare fiscala poate fi utilizat de persoana juridica interesata pe o perioada de pana la 30 de zile de la data eliberarii. În cazul persoanelor fizice care nu desfasoara activitati economice in mod independent sau nu exercita profesii libere, inclusiv sub forma asocierilor, perioada in care poate fi utilizat este de pana la 90 de zile de la data eliberarii.