Primăria Lumina intenţionează să cumpere teren pentru biserica de la Oituz
Zeci de credincioşi din întregul judeţ participă la slujbele oficiate de părintele Vladimir în Biserica de la Oituz, iar lăcaşul de cult se dovedeşte a…
Zeci de credincioşi din întregul judeţ participă la slujbele oficiate de părintele Vladimir în Biserica de la Oituz, iar lăcaşul de cult se dovedeşte a…
Poliţiştii din Lumina au fost sesizaţi cu privire la dispariţia minorei Ştefănescu Mădălina - Elena, în vârstă de 13 de ani, din localitate. Aceasta, la…
PRIMĂRIA COMUNEI LUMINA, beneficiar al proiectului ”Dezvoltarea durabilă a pieţei muncii din mediul rural, prin facilitarea accesului la ocupare” ID 86892, având ca obiectiv general:…
Intrucât actul administrativ fiscal nu a putut fi comunicat prin una dintre modalităţile de comunicare prevazute la art. 44 alin. 1, 2 ,21 din Ordonanta…
Dumitru Chiru, şeful autorităţii locale de la Lumina susţine că piaţa aflată în vecinătatea Primăriei a fost realizată în proporţie de 90%. Au mai rămas…